joi, 13 octombrie 2016

Lansare POCU: Stagii de practică elevi si studenti în sectorul agroalimentar, industrie si servicii

Pe 13 Octombrie 2016 Ministerului Fondurilor Europene a lansat apelul de proiecte “Stagii de practică elevi si studenţi în sectorul agroalimentar, industrie si servicii” (cod apel POCU/90/6/19). Proiectele vor fi finantate prin Program Operational Capital Uman, Axa prioritară 6. Educatie si competente.

Tip apel: termen limita
Data lansare: 13.10.2016
Data închidere: 09.12.2016
Buget (RON): 213.226.789,13 Lei
Bugetul alocat unei cereri de finanțare va fi cuprins între echivalentul în lei a minimum 75.000 € și maximum 500.000 €.

Apelul de proiecte finantate în cadrul POCU, Obiectivele specifice 6.13 și 6.14 se adresează elevilor și studenților și vizează regiunile mai puțin dezvoltate ale României.
Apelul vizează rata crescută de participare a elevilor din învățământul secundar și terțiar non-universitar (ISCED 2 – 3 nivel de calificare 3 – 4, ISCED 4, nivel de calificare 5 înmatriculați în școlile post-liceale/de maiștri organizate la nivelul unităților de învățământ) la programe de învăţare la locul de muncă, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC şi din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI.
De asemenea, apelul de proiecte vizează rata crescută de participare a studenţilor (ISCED 5-7) la programele la programe de învăţare la locul de muncă (ex. stagii de practică, internship-uri) din cadrul parteneriatelor nou înființate/dezvoltate care să faciliteze inserția pe piața muncii a absolvenților de studii terțiare.

Acțiunile sprijinite în cadrul apelului
 Elaborarea parteneriatelor/convenţiilor între organizatorii (unităţi de învăţământ / instituții de învățământ superior) şi partenerii de practică (potențiali angajatori ai viitorilor absolvenți, în special cu entități din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI);
 Organizarea și derularea programelor de învățare la locul de muncă (internship/ traineeship, stagii de practică, instruire practică, laborator tehnologic, etc.), inclusiv activită ți de tip firmă de exercițiu (în conformitate cu metodologiile aplicabile fiecărui tip de activitate, acolo un de este cazul);
 Organizarea competițiilor profesionale, concursurilor pe meserii, competițiilor și târgurilor pentru firme de exercițiu;
 Furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională pentru elevi și studenți, axate pe dobândirea de competențe care răspund necesităților pieței muncii;
 Crearea unui sistem de informare coordonată, în ambele sensuri: de la companii/sectorul privat către rețeaua unităților de învățământ privind nevoile lor de instruire, precum și de la unitățile de învățământ către întreprinderi, pentru a răspunde nevoilor actuale și viitoare ale pieței muncii la nivel regional /local;
 Pilotarea de soluții inovative de facilitare a practicii, de instrumente inovative de consiliere, orientare, evaluare a competentelor, inclusiv prin intermediul TIC;
 Organizarea de stagii de practică în state membre ale Uniunii Europene, unde s-au înregistrat progrese vizibile în domeniul tehnologiilor, industriilor și serviciilor vizate de prezentul apel de proiecte.

Pentru propunerile de proiecte care vizează învățarea la locul de muncă în sectorul agricol, industrie alimentară, silvic și agro-turism, activitățile eligibile sunt:
 Elaborarea parteneriatelor/convenţiilor între organizatorii (unităţi de învăţământ și instituții de învățământ superior) şi partenerii de practică (societăţi comerciale/ structuri associative din sectorul agricol) pentru pregătirea a elevilor și a studenților;
 Organizarea și derularea programe de învățare la locul de muncă (internship/ traineeship, stagii de practică, instruire practică, laborator tehnologic, etc.), inclusiv activități de tip firmă de exercițiu (în conformitate cu metodologiile aplicabile fiecărui tip de activitate, acolo unde este cazul);
 Organizarea și derularea programelor de învățare la locul de muncă la potenţiali angajatori din sectorul agricol (pentru calificări din agronomie, zootehnie, horticultură, piscicultură, veterinar, mecanică agricolă) și cel al industriei alimentare, silvic și agro-turism;
 Furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională pentru elevi, axate pe dobândirea de competențe corelate cu necesitățile pieței muncii din sectorul agricol (agronomie, zootehnie, horticultură, piscicultură, veterinar).

Cererile de finanțare depuse în cadrul prezentului apel de proiecte vor include în mod obligatoriu activitatea de ”Organizarea și derularea programelor de învățare la locul de muncă”(condiție de eligibilitate).

Durata programelor de învățare la locul de muncă este aceea prevăzută în planurile de învățământ pentru fiecare calificare profesională/specializare. 
În vederea asigurării consistenței intervențiilor finanțate, programele de învățare la locul de muncă vizate de propunerile de proiecte vor corespunde cel puțin duratei unui an școlar/universitar. În programarea stagiilor de practică din sectorul agricol, proiectarea activităților va avea în vedere, alături de calendarul anului școlar/universitar și calendarul lucrărilor agricole.

Pentru mai multe detalii click AICI

.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu