vineri, 3 aprilie 2015

Se reduc salariile pe POSDRU … si probabil si pe POCU !



Pe site-ul oficial al Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane POS DRU 2007-2013 s-a publicat de curand spre consultare un nou Ghid al Solicitantului – Conditii Generale ce cuprinde regulile generale privind completarea şi transmiterea unei cereri de finanţare în cadrul cererilor de propuneri de proiecte lansate pentru POSDRU.
Fata de vechile ghiduri, cel publicat spre consultare la finalul lunii martie 2015 aduce o serie de precizari suplimentare referitoare la:
- eligibilitatea solicitanţilor şi a partenerilor,
- capacitatea financiară şi operaţională a fiecăruia dintre membrii parteneriatului
- plafoanele maxime de referinţă ale cheltuielilor cu personalul

Pentru cei care implementeaza proiecte de un interes deosebit sunt plafoanele maxime de referintă ale cheltuielilor cu personalul.
Potrivit ghidului publicat niveluri maximale ele remunerării personalului vor fi:

A. Niveluri maximale ele remunerării personalului din cadrul echipei de management

Nivel de remunerare - manager proiect
Experiență profesională / Plafon maxim de decontare - Remunerare maximă lunară
< 5 ani : 65 Lei / oră
5-10 ani : 75 lei / oră
>10 ani : 83 Lei/ oră

Nivel de remunerare – specialist ( de ex., responsabil financiar, consilier juridic)
Experiență profesională / Plafon maxim de decontare - Remunerare maximă lunară
< 3 ani: 50 Lei / oră
3-7 ani: 60 Lei / oră
>7 ani: 72 Lei / oră

Nivel de remunerare - personal suport (de ex., asistent manager)
Experiență profesională / Plafon maxim de decontare - Remunerare maximă lunară
< 2 ani : 33 Lei / oră
2 ani si peste : 42 Lei / oră

B. Niveluri maximale ale remunerării personalului din cadrul echipei de implementare

Nivel de remunerare pentru expertiza internaționala
Experiență profesională / Plafon maxim de decontare - Remunerare maximă lunară
< 5 ani : 65 Lei / oră
5-10 ani : 75 Lei / oră
>10 ani : 83 Lei / oră

Nivel remunerarea pentru expertiza naționala
Experiență profesională / Plafon maxim de decontare - Remunerare maximă lunară
< 5 ani : 42 Lei / oră
5-10 ani : 56 Lei / oră
>10 ani : 72 Lei / oră

C. Niveluri maximale ale remunerării personalului administrativ si auxiliar
Experiență profesională / Plafon maxim de decontare - Remunerare maximă lunară
< 3 ani : 24 Lei / oră
3 ani si peste : 33 Lei / oră

Prin experienta profesională se intelege experienta profesională specifică necesară pentru ocuparea unui post in cadrul proiectelor POSDRU 2007-2013. Verificarea experienței prefesionale specifice se aplică atât experților pe termen lung, cât și experților pe termen scurt și personalului administrativ/auxiliar.
Plafoanele prezentate mai sus reprezintă valori maxime rambursabile de către AMPOSDRU, atât pentru experţii proprii (angajaţi) cât şi pentru experţii externalizaţi (subcontractaţi), reprezentând remuneraţia netă şi contribuţiile/taxele aferente (fără contribuţiile angajatorului).
Taxele şi contribuţiile angajatorului reprezintă cheltuieli eligibile în cadrul POSDRU dar nu sunt
incluse în aceste plafoane maximale de referinţă.

În situația în care, în cadrul bugetului proiectului sau în secțiunile specifice din cererea de finanțare, nu se menționează explicit norma de încadrare (de tipul număr de ore/zi sau numărul de ore/lună) a unui expert angajat în cadrul proiectului (echipa de management, echipa de implementare sau personal administrativ/auxiliar), se va considera că expertul în cauză este încadrat cu normă întreagă de lucru, respectiv 8 ore/zi, 21 de zile lucrătoare pe lună.


In conditiile in care cererile de rambursare se analizează in 90-120 zile fată de 20 zile cat scrie in contact, motiv pentru care salariile se plătesc cu mari intarzieri se pune intrebarea: mai merită să implementezi proiecte finantate prin FSE ?

Un comentariu:

  1. salarii bune. Pot cumula salariul de pe proict cu salariul de baza, nu este restrictie la numarul de ore?

    RăspundețiȘtergere