vineri, 20 mai 2016

Platile pe POSDRU au fost deblocate

Potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene (MFE) Comisia Europeana a deblocat rambursarile pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU 2007-2013).
Prin eforturile comune ale Ministerului Fondurilor Europene si ale Autoritatii de Audit, rata de eroare a fost adusa sub nivelul acceptabil, permitând decizia de deblocare.

Intr-o prima etapa România va încasa cele 167 milioane de euro, pentru care au fost întrerupte platile în luna februarie 2016.
Autoritatea de Management POSDRU din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a trimis saptamâna trecuta o alta transa, de 372 de milioane euro. Autoritatile spera ca suma totala de 539,4 milioane euro, pe care România trebuie sa o recupereze se va întoarce la bugetul de stat pâna la sfârsitul acestui an. Incasarea acestor bani ar conduce la o crestere cu aproximativ 10% a gradului de absorbrie per total program POSDRU.

Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) a fost finantat prin Fondul Social European si a avut ca scop dezvoltarea capitalului uman si cresterea competitivitatii, prin corelarea educatiei cu piata muncii si participarea viitoare pe o piata a muncii moderna, flexibila si inclusiva a 1.650.000 de persoane. Suma alocata României pentru perioada 2007-2013 a fost euro 3.476.144.996, dar din pacate potrivit informatiilor publicate pe site-ul MFE, la 30 aprilie 2016 rata de absorbtie curenta era de 54,51%. Cu alte cuvinte, la finalul anului pentru POSDRU 2017-2013 se va ajunge de o rata de absortie de cca. 64%.

In timp ce persoanele care s-au aflat în perioada 2008-2015 la conducerea MFE si AMPOSRU considera ca activitatea a decurs bine si nu au ce sa-si reproseze, multe persoane implicate în derularea acestui program considera ca ceea ce s-a întâmplat este rusinos. Probabil vom pierde din banii care ni se cuveneau cca. 1,25 miliarde euro! Oare cate scoli profesionale s-ar fi putut face cu acesti bani?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu