Se afișează postările cu eticheta apel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta apel. Afișați toate postările

joi, 22 septembrie 2016

A fost lansat apelul „SOLIDAR — Sprijin pentru consolidarea economiei sociale”

Potrivit anuntului publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, a fost lansat apelul „SOLIDAR — Sprijin pentru consolidarea economiei sociale”, cu o alocare de 20 milioane de euro din Programul Operational Capital Uman (POCU), primul dintr-o serie de apeluri dedicate economiei sociale.

Peste 200 de întreprinderi de economie sociala (persoane juridice apartinând uneia dintre categoriile prevazute în Legea nr. 219/2015 privind economia sociala) vor obtine fonduri europene cu o valoare cuprinsa între 40.000 si 100.000 de euro, sub forma de ajutor de minimis.

Solicitanti eligibili:
• Societatile cooperative de gradul I;
• Cooperativele de credit;
• Asociatiile si fundatiile;
• Casele de ajutor reciproc ale salariatilor, respectiv ale pensionarilor;
• Federatiile si uniunile persoanelor juridice de tipul celor mentionate mai sus;
• Orice alte categorie de persoana juridica
Solicitantii trebuie sa fie atestati sau în curs de atestare ca întreprindere sociala cf. Legii economiei sociale 219/2015
Pentru a beneficia de sprijin, o entitate de economie sociala trebuie sa aiba un grup tinta minim de 10 de persoane (persoanele ce îsi desfasoara activitatea în întreprinderi de economie sociala existente: personal angajat, membri, voluntari).

Depunerea proiectelor prin intermediul sistemului informatic MySMIS 2014, se poate face începând cu data de 21 septembrie 2016 si se încheie în data de 14 noiembrie 2016, ora 16:00.

Informatii despre atestarea întreprinderilor sociale si certificarea întreprinderilor sociale de insertie
Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a finalizat normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii privind economia sociala. În baza acestor norme, întreprinderile cu vocatie sociala vor putea sa obtina un atestat de întreprindere sociala, de la compartimentul de Economie Sociala din cadrul Agentiilor Judetene de Ocupare a Fortei de Munca, pâna la sfârsitul acestui an.
MMFPSPV a înfiintat un compartiment dedicat economiei sociale, care functioneaza în cadrul Directiei Politici de Ocupare Competente si Mobilitate Profesionala. Acesta se ocupa de elaborarea politicilor si strategiilor în domeniul economiei sociale, promovarea si sprijinirea întreprinderilor sociale si, de asemenea, furnizeaza informatii specifice persoanelor fizice si juridice interesate, la adresa unica de contact intreprinderisociale@mmuncii.ro.
Compartimente specializate de economie sociala existente la nivelul ANOFM si a fiecarei agentii judetene pentru ocuparea fortei de munca se vor ocupa de atestarea întreprinderilor sociale si acordarea marcii sociale.
Pentru obtinerea atestatului de întreprindere sociala si a marcii sociale, persoanele juridice de drept privat interesate vor putea depune sau transmite prin posta o cerere adresata compartimentelor de economie sociala înfiintate în cadrul Agentiilor Judetene de Ocupare a Fortei de Munca, care vor elibera atestatul sau certificatul, dupa caz, în termen de 30 de zile de la solicitare.

Informatii despre apelul de proiecte „SOLIDAR — Sprijin pentru consolidarea economiei sociale”
Apelul face parte din Axa prioritara 4. Incluziunea sociala si combaterea saraciei, Prioritatea de investitii 9v. Promovarea antreprenoriatului social si a integrarii vocationale în întreprinderile sociale si economia sociala si solidara pentru a facilita accesul la ocuparea fortei de munca, Obiectiv specific 4.16. Consolidarea capacitatii întreprinderilor de economie sociala de a functiona într-o maniera autosustenabila.

Tipuri de activitati/actiuni eligibile în cadrul prezentului apel:
• Consiliere, mentorat si formare (profesionala si/sau în domeniul social) si dezvoltarea abilitatilor persoanelor implicate în întreprindere;
• Servicii de consultanta pentru dezvoltarea întreprinderii;
• Dezvoltarea capacitatii de productie, furnizare de bunuri, executie de lucrari si/sau prestare de servicii a întreprinderii, inclusiv prin identificarea si/sau dezvoltare de piete de desfacere;
• Promovarea vizibilitatii întreprinderii sociale /a întreprinderii sociale de insertie, a marcii sociale si a atestatului de întreprindere sociala;
• Accesibilizarea locurilor de munca în functie de nevoile persoanelor si adaptarea locului de munca la capacitatea persoanei;
• Transferul de know-how cu alte comunitati si cu actori relevanti la nivel de tara sau din alte State Membre ale Uniunii Europene;
• Activitati de dezvoltare a misiunii sociale a întreprinderii, retele de sprijin si de cooperare, diseminarea de bune practici;

Aceasta linie de finantare sprijina masura 24.4 din Pachetul National Antisaracie, adoptat de Guvern în februarie 2016.

Economia sociala este un sector în ascensiune în România, dar se situeaza înca mult sub cel din statele membre UE. În România, ponderea angajatilor în sectorul economiei sociale este de 1,7%, media la nivelul Uniunii Europene fiind de 6,5%.

Printre problemele pe care întreprinderile de economie sociala le adreseaza sunt: saracia si excluziunea, marginalizarea, lipsa accesului la servicii (sociale, medicale, financiare, etc.) sau la piete pentru micii producatori si lucratori, lipsa oportunitatilor pe piata muncii pentru persoane fara calificare profesionala, degradarea mediului înconjurator.
.

luni, 12 ianuarie 2015

Ministerul Fondurilor Europene supune consultării publice schița ghidului „Măsuri integrate pentru tinerii inactivi”

Sursa foto: www.fonduri-ue.ro
Ministerul Fondurilor Europene lansează în consultare publică schiţa ghidului pentru cererea de propuneri de proiecte „Măsuri integrate pentru tinerii inactivi”, primul apel din cadrul Programului Operaţional Capital Uman (POCU) 2014 - 2020.

„Această primă schiță de ghid din cadrul POCU vine cu o serie de noutăţi punctuale, dar şi cu o schimbare majoră de gândire. Este o schimbare de abordare de care România are extrem de multă nevoie astăzi: banii nu mai trebuie să fie doar cheltuiți, ci investiți astfel încât să genereze plus valoare. Vrem ca tot ce înseamnă finanțări europene pentru tineri să vizeze nevoile lor reale, corelate cu nevoile pieței. Tinerii trebuie motivaţi, le trebuie experienţă profesională şi un loc de muncă, iar statul poate și trebuie să le asigure toate aceste lucruri, punându-i în legătură directă cu angajatorii. Tinerii sunt una dintre priorităţile României, iar ei trebuie să simtă că facem lucruri concrete pentru ei. Învăţământul dual este, de exemplu, o soluţie care ar putea să rezolve o parte dintre problemele lor, prin crearea unei legături directe între şcoală şi angajator, indiferent că vorbim de facultăţi, licee sau școli profesionale. Începând cu luna ianuarie, vom organiza întâlniri cu tinerii şi vom aduce la aceeaşi masă pe toţi cei care pot şi trebuie să îmbunătăţească situaţia lor. De exemplu, trebuie să găsim o modalitate prin care tinerii, elevii și studenții, imediat ce intră sau ies dintr-o formă de învățământ, să fie înregistrați la serviciul public de ocupare, astfel încât să putem identifica, de la bun început, cele mai bune soluții pentru ei”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Pentru a îmbunătăți situația tinerilor care nu au un loc de muncă şi nici nu urmează un program de educaţie şi formare (NEETs) şi pentru a facilita tranziția către piața muncii, la nivel național se va acționa pe trei paliere – educație, formare, ocupare.

Intervenţiile finanţate prin POCU îi vizează pe tinerii NEETs din regiunile Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia prin „Inițiativa locuri de muncă pentru tineri” (Axa Prioritară 1), dar şi pe cei din celelalte cinci regiuni ale ţării, prin „Îmbunătăţirea situaţiei tinerilor din categoria NEETs” (Axa Prioritară 2).

Grupul țintă vizat în cadrul prezentei cereri de propuneri de proiecte este format din tineri NEETs șomeri cu vârsta între 16 – 24 ani (respectiv, până la împlinirea vârstei de 25 ani).

Solicitanţii și partenerii eligibili sunt: angajatori, entități relevante (furnizori de formare, furnizori de servicii de ocupare/ evaluare şi certificare a competenţelor, sindicate, patronate, ONG-uri/ organizații de tineret etc.) în parteneriat cu angajatori, SPO în parteneriat cu entități relevante (angajatori, furnizori de formare, furnizori de servicii de ocupare/ evaluare şi certificare a competenţelor, sindicate, patronate, ONG-uri/ organizații de tineret etc., entităţile selectate/ desemnate pentru implementarea schemelor de grant global în domeniul antreprenoriatului.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene